PROTECTIA SI CONSERVAREA ARIILOR NATURALE
1. DE LA NOTIUNEA DE “REZERVATIE” LA CEA DE “ARIE NATURALA PROTEJATA”
Inca din a doua jumatate a secolului trecut, miscarea pentru ocrotirea naturii a inceput sa fie imbratisata, pe langa oamenii de stiinta si de societati stiintifice care si-au dedicat activitatea semnalarii monumentelor naturale din teritoriile nationale si luptei pentru a le salva[1]. In majoritatea cazurilor, este vorba de societate de naturalisti care nu s-au multumit cu notiunea de “rezervatii forestiere vanatoresti” sau “rezervatii de agrement”, ci au extins-o cuprinzand in ea din ce in ce mai insistent si mai constient, monumente naturale de importanta stiintifica exceptionala, fie prin formatiunile lor biologice primitive, fie prin animalele sau plantele rare si amenintate pe care le adapostesc.
Desi idealul romantic al reintoarcerii in ambianta naturii originare devine tot mai iluzoriu, pe masura progresului tehnic si stiintific, romantismului ii revine totusi meritul de a fi creat climatul spiritual in care s-au infiripat primele masuri ale stradaniilor de ocrotire a unor valori ale patrimoniului natural.
Pentru poporul roman, ideea de “monument al naturii” are radacini mult mai adanci. Este suficient sa ne amintim veneratia legendara cu care razesii au ocrotit stejarul din Borzesti de care este legata prima biruinta a lui Stefan cel Mare sau de ocrotirea gorunului lui Horea de la Tebla.
La randul sau, creatia literar-artistica a reflectat inca din cele mai vechi timpuri, sentimentul organic al solidaritatii ancestrale a poporului nostru cu natura. Miscarea pentru ocrotirea naturii s-a impus insa in tara noastra, in perioada interbelica. Marea Unire a generat o vie activitate sociala, politica, economica si culturala. Tara nu avea insa o lege pentru protejarea naturii si cele mai pitoresti zone erau primejduite in insasi fiinta lor.
In apararea stravechilor plaiuri se ridica profesorii Alexandru Borza si Emil Racovita care, printre primii, fundamenteaza in mod stiintific ocrotirea naturii in Romania. Asa a aparut la 7 iulie 1930, prima lege pentru ocrotirea naturii, in baza careia sunt declarate monumente ale naturii “floarea de colt” si “nufarul termal”, iar in 1935 este infiintat primul parc national din Romania, in Muntii Retezat. Sunt puse sub ocrotire prin “jurnale ale Consiliului de Ministri” 36 de teritorii cu rezervatii naturale, parcuri nationale, monumente ale naturii, insumand o suprafata de 15.000 ha.
Cel mai de seama teoretician al ocrotirii naturii in tara noastra si intr-o anumita masuri pretutindeni in lume, ramane insa savantul Emil Racovita.
Emil Racovita a dat si cea mai cuprinzatoare si mai sistematizata definitie monumentelor naturale integrate: “Sunt considerate ca monumente ale naturii, toate locurile, toti biontii (fiinte vii), toate teritoriile si operele umane preistorice care, din cauza interesului lor stiintific, artistic, peisagistic si legendar, merita a fi conservate pentru folosul public, atat in prezent cat si in viitor si care au fost declarate astfel prin lege”. Atat rezervatiile naturale cat si monumentele naturii, precum si alte variate tipuri si forme de protectie a diversitatii formelor de viata si a complexelor ecologice, cu importanta deosebita, pe care acestea le compun, fac parte din notiunea integratoare de arie naturala protejata.
Conform legii, prin arie naturala protejata se intelege “zona terestra, acvatica si/sau subterana, cu perimetrul legal stabilit si avand un regim special de ocrotire si conservare, in care exista specii de plante si animale salbatice, elemente si formatiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de alta natura, cu valoare economica, stiintifica sau culturala deosebita”. Ariile protejate nu indeplinesc numai functii de conservare a diversitatii biologice si a heterogenitatii conditiilor de mediu, precum si socio-educative, ci au un deosebit rol stiintific prin cercetarile ce se pot organiza in aceste zone unde echilibrul ecologic nu este perturbat, asigurandu-se aprofundarea cunoasterii proceselor productivitatii biologice si a stabilitatii protectiei mediului.
Ansamblul ariilor naturale protejate, formeaza reteaua nationala de arii naturale protejate coordonarea managementului acesteia fiind o sarcina a autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, Academiei Romane si Comitetului National “Om-Biosfera”.
2. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA REGLEMENTARII SISTEMULUI NATIONAL AL ARIILOR NATURALE PROTEJATE
In stabilirea regimului juridic al ariilor naturale protejate, in scopul asigurarii diversitatii biologice, al utilizarii durabile si a conservarii habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, legea consacra urmatoarele principii:
- garantarea conservarii si utilizarii durabile a patrimoniului natural este un obiectiv de interes public major;
- conservarea si utilizarea durabila a patrimoniului natural este o componenta a strategiei nationale pentru dezvoltarea durabila;
- instituirea regimului de arie naturala protejata si de zona de protectie a bunurilor din patrimoniul natural este prioritara in raport cu orice alte obiective.
|
