Alunecarile de teren
Definitie. Sunt deplasari gravitationale care se produc cu
viteze variabile, dar in majoritatea situatiilor sunt ridicate. Procesul desi este considerat ca brusc, se desfasoara mai incet decat in
cazul prabusirilor, intr-un interval de timp mai indelungat si poate fi
urmarit. El consta in desprinderea, sub actiunea gravitatiei, a unui pachet de
roci care se deplaseaza spre baza versantului pe strate argiloase. Ca urmare,
rezulta o forma de relief complexa cu sectoare ridicate ce
alterneaza haotic cu portiuni coborate.
Conditii de realizare. Exista trei
tipuri de conditii, unele care dau posibilitatea infaptuirii fenomenului, iar
altele care conduc catre starea de instabilitate propice declansarii si cele
care produc fenomenul.
- Conditiile potentiale sunt mai multe dar patru asigura realizarea lui. Mai
intai este alcatuirea petrografica care solicita
existenta rocilor argiloase, marno argiloase care prin umectare puternica devin
plastice favorizand deplasarea prin alunecare a stratelor permeabile de
deasupra. in al doilea rand este prezenta unor pante
prin care miscarea sa se poata infaptui (suprafetele orizontale nu vor asigura
deplasari de tipul alunecarilor). La acestea se adauga necesitatea prezentei
apei si lipsa unei vegetatii cu sistem radicular bogat capabila sa stabilizeze terenurile. in
aceste conditii fenomenul este posibil, dar nu obligatoriu.
- Conditii care conduc la starea de instabilitate. Sunt
legate de doua categorii de factori. Prima implica
abundenta apei in roci sau in depozitele de pe versant. Este asigurata
prin caderea unor ploi bogate si de durata sau de topirea unui strat gros de
zapada coroborate cu temperaturi nu prea ridicate ce-ar conduce la evaporari
rapide. A doua categorie include factorii care imping spre pante mari, favorabile ruperii starii de echilibru. Unii sunt
naturali (adancirea ogaselor, torentilor, raurilor, subminarea bazei falezelor
de catre eroziunea valurilor etc.) iar altii impusi de actiuni antropice
(sectionarea versantului pentru cai de comunicatie si
alte constructii).
- Conditii de declansare sunt cele care conduc in timp, prin cumularea
efectelor singulare, la ruperea echilibrului. Se disting-presiunea exercitata
asupra rocilor din versanti prin cresterea greutatii unor elemente aflate pe
ele (constructii, arborii dintr-o padure mai ales daca au radacini superficiale
etc.), fisurarea rocilor prin seisme naturale si antropice, adoptarea unui
sistem de folosinte a terenurilor neadecvat pantei si alcatuirii (permite
infiltrarea rapida a apei in adanc spre stratul argilos).
Declansarea si desfasurarea procesului. Producerea
unei alunecari de teren se face pe termen mai mare care presupune separarea mai
multor faze de evolutie.
- Pregatirea procesului este faza cea mai indelungata
in care sunt multe actiuni singulare (cresterea treptata a cantitatii de apa
din roci si imbibarea stratului de argila; seisme, diverse actiuni antropice
etc.) ce se coreleaza si conduc la momentul ruperii echilibrului.
Alunecarea propriu-zisa. Implica
secvential mai multe momente.
- inceputul deplasarii volumului de roca si al depozitelor aflate peste stratul
argilos (impermeabil dar care datorita imbibarii cu apa devine plastic usurand
miscarea); rezulta crapaturi profunde in fata carora materialele se lasa
pornind lent in sensul pantei; se contureaza arealul alunecarii;
- Dezvoltarea alunecarii cand masa materialelor se deplaseaza cu viteze
deosebite in functie de gradul de umezire al lor si de marimea locala a pantei
versantului. Viteza este ridicata la partea superioara si scade spre baza; viteza
este mai mare in sectoarele unde concentrarea apei asigura o umezire deosebita;
viteza scade pe masura derularii procesului si eliminarii apei din corpul
alunecarii; in general ea variaza de la cativa metri pe ora in momentele active
la sub un metru pe zi in faza ce conduce la stabilizare; rezulta trepte, valuri
de alunecare separate de microdepresiuni cu forma si dimensiuni variabile;
procesul dureaza de la cateva ore la mai multe zile.
- Stabilizarea alunecarii se realizeaza treptat pe masura pierderii apei din
depozitul care a suferit deplasarea fie pe cale naturala, fie prin diverse
lucrari antropice.
- Reluarea procesului. Se produce in conditiile in
care se ajunge la dezechilibre in anumite sectoare ale vechii alunecari.
Acestea corespund fie unor pante mari (rapa
desprinderii anterioare, fruntile treptelor de alunecare, malurilor abrupte ale
unor torenti sau rauri care s-au adancit in alunecare etc.), fie locurilor unde
se mentin conditii de umezire bogata (sectoare mlastinoase, ochiuri de apa,
izvoare bogate etc.). Reluarea se face dupa ploi bogate si
cuprinde mai intai punctele labile; prin insumarea deplasarilor locale se poate
ajunge la generalizarea si extinderea alunecarii inaintand mai ales spre baza
si catre partea superioara a versantului.
Componentele alunecarilor de teren. Formele
de relief rezultate prezinta caracteristici deosebite atat ca infatisare, cat
si ca dimensiuni. Tuturor le sunt comune cateva componente care au nu
numai caracteristici diferite, dar si evolutie aparte. (fig.
15).
-
- Corpul alunecarii. Reprezinta masa deplasata care capata in functie de
caracteristicile materialelor, de panta si umezeala din ea, o infatisare
deosebita (extindere mare in suprafata sau lineara in lungul unor vai). in sectorul inferior apar frecvent valuri de pamant alungite
si aproape paralele rezultate, fie din revarsarea materialelor (daca sunt bine
umectate) deplasate peste o portiune de versant stabila, fie din impingerea
depozitelor de aici de catre o masa mai putin umeda. Elementele sale sunt -
treptele de alunecare (frecvent sunt la partea superioara si au in alcatuire
strate de roci bine conservate ca alcatuire si dispunere; difera doar unghiul
de inclinare al stratelor; pe fruntea lor se produc reactivari; valurile de
alunecare (forme pozitive conice sau alungite in care materialele sunt puternic
amestecate; sunt relativ stabile); microdepresiunile (se afla intre trepte,
intre valuri si sub rapa; au dimensiuni variabile; daca pe fund materialele
sunt argiloase acestea favorizeaza excesul de umiditate si chiar
individualizarea unor ochiuri de apa; sunt relativ stabile), glacisul de
alunecare (se dezvolta la cele cu extindere mare pe seama nivelarii prin
spalare in suprafata sau a lucrarilor agricole);
- Patul de alunecare. Constituie baza corpului alunecarii fiind alcatuita din insumarea
suprafetelor argiloase pe care s-a inregistrat
miscarea. Rar ea coincide cu suprafata unui strat de argila; la cele cu
dimensiuni deosebite corpul inainteaza pe mai multe strate argiloase si chiar
de alta natura, indeosebi in sectiunea inferioara unde
efectul impingerii de sus a fost mult mai activ.
- Jgheabul de alunecare se individualizeaza doar la unele alunecari cu
dezvoltare lineara de amploare; formeaza un uluc prin
care materialele desprinse se dirijeaza sub actiunea gravitatiei catre baza versantului.
Tipuri de alunecari. Fiind un proces cu frecventa mare
in modelarea versantilor insotit de numeroase consecinte nefavorabile sub
raport economic, alunecarile nu numai ca au fost mult studiate, dar au fost si
grupate diferit in functie de diverse criterii, actiune insotita si de
introducerea in literatura a unei terminalogii variate, multe denumiri fiind
preluate din limbajul regional (grui, gruiet, vartop, iuz, pornitura etc.).
Se pot separa tipuri de alunecari dupa diferite criterii:
-dimensiuni (mici, mijlocii, extinse);
-pozitia (adancimea) la care se afla patul de alunecare (alunecari la
suprafata, la mica adancime, profunde etc.);
-forma pe care o capata corpul alunecarii (alunecari in suprafata, lineare);
-vechime (alunecari prezente, vechi etc.);
-sensul evolutiei (detrusive - se dezvolta din josul in susul versantului;
delapsive se produc in partea superioara a versantului si inainteaza catre baza
lui);
-stabilitate (alunecari active, partial stabilizate, fixate);
-raportul dintre sensul deplasarii si cel al inclinarii stratelor geologice
(alunecari consecvente -ele coincid; obsecvente -ele sunt opuse);
Gruparile sunt relative, intrucat orice alunecare poate fi incadrata aproape in
oricare din categoriile mentionate.
Pentru studiile geografice, desi importante sunt toate, ceea ce
intereseaza este forma, intrucat aceasta reflecta tot ansamblul de conditii
ce-a generat nu numai declansarea ci si intreaga evolutie a lui. Ea este conditionata mai intai de adancimea la care se afla
patul alunecarii si de factorii care au condus la starea de instabilitate. in acest sens frecvent se disting:
Alunecari superficiale care se produc de la suprafata pana la adancimi reduse
(maximum 1,5 m). intre acestea cateva tipuri sunt mai
insemnate.
- Solifluxiunile sunt deplasari la care patul de alunecare este
situat la nivelul unui orizont inghetat dintr-un sol sau depozit din etajul
alpin sau la contactul acestora cu rocile de la baza lor. Procesul se produce
in zilele calduroase de primavara cand dezghetul se transmite de sus in jos, iar apa rezultata inmoaie diferentiat materialele. Sub
impulsul gravitatiei deplasarea lor se face neuniform rezultand o rapa de mai multi metri lungime si cu o diferenta de nivel
de sub 50 cm. in fata vor rezulta brazde sau valuriri haotice ce vor afecta
stabilitatea depozitelor de pe versant. Este o deplasare cu
viteza redusa.
- Blocurile glisante - sunt bolovani care se prabusesc primavara de pe stanci
sau abrupturi si care prin cadere sub impulsul propriei greutati realizeaza mai
intai implantarea in orizontul dezghetat din depozit (sol) iar apoi alunecarea
in sensul pantei. Rezulta un jgheab de alunecare de
mai multi metri lungime si un val cu forma semicirculara (potcoava) produs prin
impingerea in fata si lateral a materialelor dezghetate. Sunt
frecvent intalnite in muntii inalti pe pantele cu inclinare redusa de la baza
abrupturilor.
- Brazdele de alunecare -Sunt alunecari superficiale realizate pe orice versant
unde vegetatia ierboasa este slab dezvoltata sau
lipseste in conditiile unei umeziri puternice a materialelor depozitului.
Procesul se face la nivelul unui orizont argilos prezent in depozit sau a unui
strat argilos aflat la baza acestuia. Ia nastere o rapa, de obicei lineara (mai
multi zeci de metri lungime) cu o diferenta de nivel de pana la 1 m inaltime in
fata careia materialele se dispun in cateva trepte (brazde) inguste cu
diferente de nivel reduse (sub 0,5 m). Procesul este accentuat prin presiunea exercitata, prin circulatia
vitelor care pasc si de catre spalarea in suprafata (adanceste si largeste
spatiile dintre brazde favorizand starea de instabilitate).
Alunecarile de mica adancime. Afecteaza
depozitele groase de pe versanti iar uneori si o mica parte din rocile de
dedesubt. Patul de alunecare se afla pe un
strat de argila, iar dimensiunile nu sunt prea mari.
Alunecarile profunde. Au dimensiuni
foarte variate, uneori cuprinzand versantii in intregime sau cea mai mare parte
din bazinele unor vai torentiale. Afecteaza stratele de roci care intra
in alcatuirea versantilor, patul de alunecare fiind la adancimi de mai multi
metri. in evolutia lor pot fi surprinse toate fazele
de pregatire (se concentreaza in individualizarea unei retele de crapaturi care
se diversifica, se unesc, largesc si se adancesc), de manifestare activa
(rezulta - rapa de desprindere care se extinde, mai multe trepte si valuri de
alunecare etc.), de stabilizare partiala si de reactivare pe sectoare. (fig. 16, 17)
Diferentierea subtipurilor se face dupa criterii diferite din care trei sunt
frecvent invocate - sensul evolutiei (delapsiv sau detrusiv), raportul dintre
directia de dezvoltare si sensul inclinarii stratelor si forma generala ca
rezultat al evolutiei (lineara sau de vale si areala sau de versant).
- Alunecarile masive de versant. Sunt cele mai extinse,
uneori cuprinzand intregul versant. Rapa de desprindere se afla in
treimea superioara a versantului si are o desfasurare neordonata (sectoare
semicirculare legate de altele lineare si dimensiuni variabile (inaltimi de la
2-3 m la peste 50 m), intrucat a rezultat din insumarea si evolutia mai multor
rape cu pozitie diferita. in fata ei corpul alunecarii constituie o masa extrem
de heterogena, atat ca forma (trepte, valuri, curgeri de noroi, microdepresiuni
lacustre, cu exces de umiditate etc.), cat si ca grad de amestec si fragmentare
a materialelor. Evolutia incepe prin individualizarea in jumatatea superioara a
versantului a unei alunecari profunde cu rapa de mai
multi metri inaltime si una-doua trepte. in fazele
urmatoare se produc pe de-o parte, retragerea si extinderea rapei, dezvoltarea
corpului alunecarii prin aparitia a noi trepte si inaintarea lui spre baza
versantului de unde caracterul detrusiv-delapsiv. Pe de alta
parte, alunecarea creste lateral prin antrenarea unor spatii noi de pe versant,
ceea ce conduce la detasarea altor rape si trepte secundare. Cand
dimensiunile ating valori insemnate se ajunge la evolutii diferite pe sectoare.
Astfel, din rapa principala care ramane activa se desprind trepte dar cu marime
redusa; treptele vechi cunosc transformari prin siroire, spalare in suprafata,
alunecari; masa frontala a alunecarii datorita amestecului materialelor si
impingerilor repetate, iar uneori si interventiilor antropice (aratura) isi
modifica infatisarea de la puternic valurit, la un glacis deluvial ondulat. Uneori, in portiunile intens umezite, materialele nisipo-argiloase
se transforma in curgeri de noroi. Sunt si situatii
(in Subcarpati sau Podisul Moldovei) cand datorita alcatuirii argilo-nisipoasa
a materialelor din corpul alunecarii si abundentei apei se ajunge la
transformarea intregii deplasari, intr-o masa puternic amestecata cu caracter
curgator.
Alunecarile masive de versant in regiunile deluroase cu
structura monoclinala sau larg cutata pot fi consecvente si obsecvente.
Indiferent de situatie, daca in alcatuirea geologica alterneaza strate groase
de gresii, tufuri, microconglomerate, marne, argile se
ajunge la un tip de alunecare numit in Transilvania si
Aceasta are rape mari, 2-5 siruri de trepte la care se
pot distinge stratele de roci, mai multe aliniamente de valuri si un glacis
deluvial. Treptele sufera modificari trecand de la
infatisarea unor trunchiuri de piramida extinse (coparseu), la aceea de conuri
tuguiate (tiglai) sau rotunjite (gruieti).
- Alunecarile masive de vale (lineare). Sunt frecvente in regiunile deluroase
si montane alcatuite din roci sedimentare in strate subtiri, intre care multe
au caracter nisipo-argilos. A doua conditie este
fragmentarea impusa de o retea densa de torenti, ravene a caror bazine de receptie
sunt despadurite sau padurea este rara. in conditiile
unor precipitatii bogate pe versantii din bazinul de receptie, se produc
desprinderi locale, masa alunecata canalizandu-se pe ravene, spre axul vaii. Deci, concomitent se individualizeaza mai multe limbi de materiale
valurite care umplu ravenele, iar pe restul versantilor, rape secundare cu
dimensiuni variabile sub care exista brazde de alunecare. Evolutia ulterioara se concretizeaza in doua directii. Prima
conduce la extinderea si unirea rapelor care vor crea in final, o rapa
semicirculara la partea superioara a bazinului, iar cea de a doua la inaintarea
''limbilor'' de materiale de pe ravene pe canalul de scurgere al torentului pe
care il umplu treptat pana la baza sa unde masa deplasata va crea o forma de
acumulare conica. in lungul porniturii alterneaza
portiuni cu materiale groase dispuse ca trepte si valuri cu portiuni unde
umezeala bogata le-a transformat in noroi.
Astfel de alunecari au lungimi de la cateva sute de metri, la
mai multi kilometri. Procesul cunoaste o evolutie cu numeroase
reactivari care se produc in perioadele cu precipitatii bogate. Sunt favorizate
de pantele mai mari de pe versanti si de
instabilitatea creata prin adancirea realizata de suvoaiele de apa in masa
deplasata.
Masuri de prevenire si combatere a alunecarilor de
teren.
Desfasurarea alunecarilor este insotita pretutindeni
de degradari ale terenului la scara diferita. Sunt afectate
culturile agricole, caile de comunicatie, diverse constructii, structura si
insasi pastrarea solului, iar in cazuri mai rare, vietile oamenilor. Nu trebuie omis nici faptul ca prin acest proces se modifica mai
mult sau mai putin in intregime fizionomia, alcatuirea reliefului anterior.
Toate acestea impun atat cunoasterea detaliata a mecanismului producerii sale,
dar si a activitatilor menite sa le previna sau sa le
combata.
- Masurile de prevenire se au in vedere inainte ca fenomenul sa
se produca, ele avand ca scop slabirea actiunii fortelor care mai mult sau mai
putin rapid conduc la ruperea echilibrului de versant. intre acestea importante
sunt: un mod de utilizare a terenurilor adecvat caracteristicilor fizice ale
lor (panta, alcatuire, permeabilitate, capacitate de retinere a apei etc.);
mentinerea si protejarea vegetatiei (indeosebi a padurii); drenarea
suprafetelor cu exces de umiditate, a izvoarelor si a ochiurilor de apa aparute
frecvent la ploi; amenajarea corespunzatoare a pantelor mari (rezultate prin
sectionarea versantilor) prin plantatii speciale de arbori si arbusti, cat si prin
lucrari de constructii speciale.
- Masurile de combatere trebuiesc gandite si aplicate in functie de nivelul la
care a ajuns evolutia alunecarii si de consecintele
deja inregistrate. Ca urmare, este necesar a fi stabilite, actiuni eficace in
directiile -eliminarea rapida a apei din corpul alunecarii (prin lucrari de
drenaj a izvoarelor, ochiurilor de apa, in arealele cu exces de umiditate
etc.), fixarea rapei de desprindere (impadurire cu esente lemnoase care
indeplinesc trei conditii - isi dezvolta repede sistemul radicular pivotant,
are capacitate de extragere si eliminare a apei, sunt compatibile cu conditiile
pe care le ofera regiunea), fixarea diferentiata a corpului alunecarii in
functie de caracteristicile locale (nivelarea pantelor mari, plantarea de
arbori si arbusti care elimina rapid apa incorporata in materialele deplasate,
micsorarea puterii de adancire a ravenelor prin aplicarea de baraje cu
caracteristici deosebite in functie de situatiile concrete, lucrari de zidarie
in sectoarele frontale cand sunt necesare etc.), un mod de folosinta a
terenurilor din regiunile limitrofe alunecarii adecvat mentinerii echilibrului
si impiedicarii extinderii procesului.
|
