Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload


Criterii de definire a fenomenului deviantei


Criterii de definire a fenomenului deviantei


Ideea ca pentru a intelege societatea trebuie sa intelegem si fenomenele deviantei care apar in interiorul ei, castiga tot mai multi partizani. Comportamentul deviant, incepand cu deceniul patru, devine un concept cheie in sociologie, cu timpul constituindu-se o noua ramura a sociologiei : sociologia deviantei.

Temele traditionale ale sociologiei deviantei, care-i contureaza de fapt obiectul de studiu sunt : infractionalitatea, problema violentei, alcoolismul, pornografia, prostitutia, consumul de droguri, homosexualitatea, lesbianismul, invaliditatea, sinuciderile, tulburarile si bolile psihice.9



Definitia sociologica a deviantei a fost elaborata cu precadere de doi autori : Sellin si Merton. Cel dintai definea devianta ca ansamblul comportamentelor indreptate contra normelor de conduita sau ale ordinii institutionale. In aceeasi termeni defineste si Merton fenomenul deviantei. Acesta este ansamblul comportamentelor care ameninta echilibrul sistemului sau, cu alte cuvinte, ansamblul comportamentelor disfunctionale. Dictionarul de sociologie, coordonat de C. Zamfir si L. Vlasceanu, precizeaza ca devianta este un act de conduita care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii sau ale unui grup. Ea se refera la tipul de comportament care se opune celui conformist, conventional si include nu numai incalcarile legii (infractiuni, delicte), ci orice deviere, abatere de la regulile de convietuire. Un evantai larg de conduite pot fi incluse in categoria fenomenelor deviante : de la conduitele bizare, excentrice, la cele imorale (indecenta, obscenitatea) si pana la cele cu caracter antisocial. Putem spune ca, desi cele mai multe comportamente deviante presupun incalcarea normelor juridice, o parte dintre ele nu sunt periculoase pentru societate (sunt “infractiuni fara victime”). Pentru clarificarea conceptului, o prima distinctie se cuvine a fi sesizata : intre fenomenul deviantei si cel al anormalitatii. Pe de o parte, avem de-a face cu un concept sociologic (cel de devianta), pe de alta, cu unul psihopatologic (cel de anormalitate). Cel de pe urma caracterizeaza incapacitatea individului (validata medical ) de adaptare la exigentele vietii sociale si de exercitare adecvata a rolurilor sociale.

Conform paradigmei “actionaliste” (a teoriei actiunii umane), care pare cea mai potrivita pentru abordarea problematicii sociologiei deviantei 10, devianta reprezinta un fenomen normal in sens durkheimian. Fiind un tip de actiune umana, ea este sustinuta fie de actionalitate, fie de irationalitate si depinde de perceptia membrilor societatii asupra actiunii si ordinii sociale. In acest sens, A.K. Cohen remarca faptul ca “nu poate exista o societate de sfinti intrucat procesul de redefinire sociala opereaza continuu, pentru  a asigura ca toate pozitiile pe o scala mergand de a imoralitate la virtute vor fi mereu completate si ca intotdeauna, unele vor fi mai sacre decat altele”.11

In legatura cu definitiile deviantei, mai inainte propuse, ar mai fi necesare cateva observatii clarificatoare.

Devianta este o notiune relativa din cel putin doua motive : a. pentru ca sistemul normativ difera de la o societate la alta si ceea ce intr-o societate reprezinta o incalcare a normei, intr-o alta reprezinta dimpotriva, un comportament conformist si b. pentru ca “legea reprezinta un important factor de schimbare sociala care poate induce modificari in receptarea contextului normativ al unei societati si se poate transforma chiar ea sub impactul unor schimbari sociale”. Din aceasta cauza, chiar in sanul aceleiasi societati, anumite conduite considerate la un moment dat ca infractionale, ulterior sunt apreciate fie ca simple abateri morale, care ies de sub incidenta legii, fie chiar conforme cu sistemul valorico-normativ. Un exemplu concludent pentru primul caz este urmatorul : exista societati musulmane care permit poligamia sau consumul de droguri, interzicand insa consumul de alcool sau carne de porc, fapte ce-si pierd valabilitatea in celelalte societati sau, mai mult decat atat, sunt apreciate in sens contrar. Pentru cel de al doilea caz, putem gasi numeroase exemple chiar si in realitatea romaneasca : daca in epoca dictaturii comuniste demonstratiile stradale impotriva politicii guvernamentale erau incriminate de lege, astazi legile permit astfel de actiuni ; daca in urma cu 50 de ani cuplurile consensuale, celibatul erau considerate ca deviante (din punct de vedere moral), astazi exista o mult mai mare toleranta fata de aceste forme alternative la casatorie.

O alta observatie care trebuie facuta vis a vis de definirea deviantei este ca nu orice act care se abate de la norma trebuie apreciat ca deviant. Inovatiile se inscriu in acest caz : desi ies din tiparele normei, ar fi absurd sa le apreciem ca deviante. Pe de alta parte, daca este sa luam in calcul, pe de o parte, marea diversitate a normelor dintr-o societate si pe de alta parte, creativitatea conduitelor umane, am putea spune ca orice individ uman, intr-un anumit moment al vietii sale incalca norma devenind deviant.

Toate aceste observatii constituie argumente ce sustin caracterul relativ si echivoc al notiunii de devianta, atata vreme cat ceea ce este considerat deviant intr-o societate sau intr-o epoca este dezincriminat intr-o alta societate si intr-o alta epoca.

In sociologia deviantei, se face si delimitarea dintre devianta pozitiva si devianta negativa. Prima este echivalenta cu schimbarea sociala si se refera la acele actiuni deviante care pun sub semnul intrebarii fundamentele ordinii sociale existente, pecetluind afirmarea unor noi tendinte de organizare sociala, descoperirea unor noi mijloace de realizare a scopurilor sociale etc. Nesupunerea civila ar putea fi o astfel de forma de devianta pozitiva?

Devianta negativa este echivalenta cu nerespectarea sistemului axiologic-normativ, ea se concretizeaza in actiuni care depasesc limitele socialmente acceptabile de toleranta. Aceasta delimitare reliefeaza faptul ca devianta are nu numai un caracter distructiv, ci si unul constructiv. Ea se manifesta constructiv in urmatoarele trei situatii :12 a) cand ofera o “supapa de siguranta” membrilor societatii prin prevenirea acumularii excesive de tensiuni, nemultumiri, conflicte care ar putea pune in pericol ordinea sociala ; b) cand mobilizeaza resursele colectivitatii, contribuind la afirmarea si intarirea valorilor sociale fundamentale (E. Durkheim); c) cand stimuleaza schimbarea sociala prin punerea sub semnul intrebarii a legitimitatii normelor, redefinirea sistemului normativ, modificarea rolului mijloacelor de control social.

In finalul acestei analize, sa zabovim putin asupra diferentelor care exista intre fenomenul de devianta si cel de anomie. Trebuie spus, in primul rand, ca devianta nu este echivalenta cu absenta normelor, cu anomia, cu dezorganizarea asociala. Termenul de anomie vine din grecesul a nomos (fara lege) si semnifica o stare de dereglare a unui sistem sau subsistem social datorita dezintegrarii normelor ce reglementeaza comportamentul indivizilor si asigura ordinea sociala.

Termenul sociologic de anomie a fost consacrat de E. Durkheim care l-a folosit mai intai in lucrarea sa “La Division du travail social” (1893) pentru a desemna una din cauzele proastei functionari a diviziunii muncii si, mai tarziu (1897) in lucrarea “Le suicide”, pentru a desemna un anumit tip de sinucidere in cadrul celor posibile (sinucideri “egoiste”, “altruiste”, “anomice” si “fataliste”).

Anomia este o stare sociala caracterizata prin “suspendarea temporara a functionalitatii vechilor reglementari”, prin tendinte antinormative cel putin in prima ei faza, de negare a oricarui fel de normativitate intrucat este perceputa coercitiva in mod exclusiv.

Revolutiile, rasturnand vechea ordine sociala, constituie situatii anomice tipice pentru ca provoaca dezorientare normativa, confuzie in sistemul reperelor care ar trebui sa orienteze conduitele. Analizand “marile tragedii” ale Revolutiei ruse, P. Sorokin 13 constata ca starile anomice generate de revolutii sunt urmate, cu necesitate, de tendinte de “pervertire a comportamntului uman”, cu alte cuvinte, de tendinte deviante. Revolutiile, sustine sociologul american, antreneaza aparitia urmatoarelor comportamente individuale si sociale :

- disparitia vechilor obiceiuri si dezvoltarea altora noi intr-o scurta perioada de timp, si nu in cateva decenii, asa cum s-ar fi intamplat in conditii obisnuite ;

- adoptarea rapida a unor noi forme de gandire si conduita in domeniul religios, moral, estetic, politic, profesional etc.;

- “biologizarea individului, transformarea sa intr-o fiinta primitiva care reactioneaza numai la stimuli neconditionati”;

- “eliberarea” indivizilor de sub autoritatea normelor morale sau legale declarate a fi de natura prejudicianta pentru libertatea individului ;

- transformarea actelor de crima si talharie in actiuni motivate in numele “luptei pentru libertate, fraternitate si egalitate” ;

- amplificarea reactiilor verbale si scrise ale publicului (inmultirea mittingurilor, a discursurilor in public, a articolelor de presa, a pamfletelor etc.);

- inmultirea infractiunilor avand ca obiect proprietatea ;

- cresterea numarului de divorturi, a delictelor sexuale si a altor tipuri de delicte ce afecteaza morala publica ;

pervertirea conduitei de munca, dezvoltarea parazitismului, tendinta de a dobandi bunuri fara depunerea nici unui efort util ;

- modificarea raporturilor de autoritate si subordonare, care caracterizau vechea ordine sociala, negarea ierarhiilor si a autoritatii legii.

Accentuand asupra caracterului socant al schimbarilor induse de revolutii in sistemul normativ, in comportamentul unor largi categorii de populatii, P. Sorokin arata ca :”Sclavii care pana ieri erau supusi fata de stapanii lor, pierd orice sens al obiedientei, arestandu-i si asasinandu-i (…) Un individ pasnic si inimos devine un asasin crud si sangeros. In  cursul catorva zile sau saptamini, un monarhist devine republican, un individualist, socialist ; o persoana credinciosa, un ateu … “.14

Revenind la marile teorii despre anomie, constatam ca, dupa Durkheim, R.K.Merton este cel car isi aduce o substantiala contributie, conceptia lui bucurandu-se de un imens succes pana in anii ’70. Versiunea lui Merton se concentreaza asupra organizarii si reglarii sociale in analiza aparitiei si frecventei comportamentului deviant. Dupa anii ’70, influenta teoriei lui Merton a pierdut din forta pe care o avusese, producandu-se o deplasare a conceptului de anomie din domeniul organizarii sociale, in cel al integrarii sociale, concomitent cu centrarea tot mai serioasa pe individ. Dupa aceasta data, s-a mai produs o schimbare notabila a sensului, anomia devenind sinonima cu alte notiuni, ca de exemplu : frustrare, alienare, stare de insecuritate, izolare psihica etc.



Document Info


Accesari: 430
Apreciat: hand

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )